Actualitatea ambasadei

Mons. Antoine Camilleri, Subsecretar pentru Raporturile cu Statele al Sfântului Scaun, la reuniunea șefilor de misiune din statele membre UE, organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun

În contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, E.S. dl. Liviu-Petru Zăpîrțan, a fost gazda reuniunii din 11 iunie 2019 a șefilor de misiune din statele membre UE acreditați la Vatican, avându-l ca invitat de onoare pe Mons. Antoine Camilleri, Subsecretar pentru Raporturile cu Statele în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun (vice-ministru de externe).

Reuniunea a prilejuit prezentarea unui bilanț provizoriu al rezultatelor Președinției Române la Consiliul UE, dar și evocarea vizitei istorice pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc a efectuat-o în țara noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

 

Galerie foto

În prim plan

Semnare Acord de cooperare între Institutul Diplomatic Român și Institutul Superior ”Carità Politica”

15.11.2019

În data de 13 noiembrie 2019, la sediul Ambasadei României pe lângă Sfântul…

Corsi di Lingua romena

08.10.2019

Institutul Limbii Romane, Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e Pontificio…

Vizita Papei Francisc în România – Participarea E.S. Liviu -Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și OSM

01.07.2019

În perioada 31.05 -02.06.2019, s-a desfășurat vizita istorică a Papei Francisc în România.…

Eveniment dedicat încheierii semestrului Președinției României la Consiliul UE, organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun

26.06.2019

La finalul semestrului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Ambasada României…