România

Mesajul ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ocazia Zilei Naţionale a României

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă reperul istoric principal al României moderne, iar împlinirea a 101 ani de la realizarea dezideratului de stat național unitar ne determină să reflectăm la devenirea României, dar mai ales la viitorul său, inclusiv pe plan internațional.

În acest an, în luna decembrie, marcăm şi 30 de ani de la revenirea României în comunitatea de valori căreia îi aparținea de drept, în familia democrațiilor europene. La trei decenii de la prăbuşirea regimului comunist, gândul nostru se îndreaptă către cei care s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea noastră și pentru ca România să ajungă astăzi un stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Este cu atât mai simbolic faptul că în acest an s-a desfășurat cu succes și prima Președinție românească a Consiliului Uniunii Europene.

Pentru mine, ca diplomat și ministru al afacerilor externe, Marea Unire de la 1918 reprezintă și un succes al politicii externe româneşti, întrucât diplomaţia a știut să urmărească și să susțină cu consecvenţă îndeplinirea acestui obiectiv național. Ca şi în alte momente cruciale din istoria noastră, Unirea a fost precedată, și apoi urmată, de o activitate diplomatică intensă și eficientă, care, după 1918, a contribuit la consolidarea statului unitar într-o perioadă complicată pe plan internațional.

Principiile și valorile fundamentale care au stat la baza Marii Uniri trebuie să ne ghideze și astăzi în activitatea noastră diplomatică. Așa cum am spus mereu, politica externă a României trebuie să fie întotdeauna o temă de consens național, în strânsă legătură cu obiectivele urmărite pe plan intern, potenţându-le şi punându-le în valoare, pentru bunăstarea și securitatea cetățenilor săi. România trebuie să fie, în interiorul granițelor sale, puternică, astfel încât să poată proiecta forță și hotărâre în exterior, pentru a fi un pilon de securitate și pentru a promova credibil, în vecinătate și nu numai, valorile democrației și ale statului de drept.

De asemenea, eforturile diplomației românești înainte și după Marea Unire ne reamintesc faptul că această instituție esențială a statului român a fost mereu un vector esențial de modernizare și progres pentru societatea românească. Este datoria noastră, a tuturor celor care aparțin Corpului Diplomatic și Consular al României, să continuăm să acționăm în realizarea acestui crez pentru a sprijini mai departe consolidarea statului de drept, a democrației și procesul ireversibil de occidentalizare a țării.

De 1 Decembrie le doresc tuturor românilor, din țară și de departe, să aibă încredere şi convingere în puterea noastră, ca națiune, de a promova interesele României și de a construi împreună proiecte coezive care să reflecte valorile societății noastre. România de mâine va fi modelată de rezultatul eforturilor comune din prezent, dar și de atitudinea constructivă și responsabilă față de viitor.

La mulţi ani, România! La mulți ani tuturor românilor!

Sursa: MAE

 

În prim plan

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vatican

27.11.2019

În data de 27 noiembrie 2019, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de…

Semnare Acord de cooperare între Institutul Diplomatic Român și Institutul Superior ”Carità Politica”

15.11.2019

În data de 13 noiembrie 2019, la sediul Ambasadei României pe lângă Sfântul…

Corsi di Lingua romena

08.10.2019

Institutul Limbii Romane, Ambasciata di Romania presso la Santa Sede e Pontificio…

Vizita Papei Francisc în România – Participarea E.S. Liviu -Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și OSM

01.07.2019

În perioada 31.05 -02.06.2019, s-a desfășurat vizita istorică a Papei Francisc în România.…

Eveniment dedicat încheierii semestrului Președinției României la Consiliul UE, organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun

26.06.2019

La finalul semestrului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Ambasada României…